Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Personalități locale

Iuliu Moldovan

Iuliu Moldovan (n. 13 aprilie 1864 – d. 1 sept 1935) a fost cercetător silvic, profesor și om politic român.

Iuliu Moldovan este considerat întemeietorul silviculturii experimentale românești. Parcurile dendrologice pe care le-a creat la Mihăești și Dofteana au constituit cele mai importante „laboratoare în situ” pentru multe generații de studenți ai școlilor superioare de silvicultură din România. Este considerat inițiatorul culturii arborilor exotici în România.

A urmat școala primară și liceul în Arad. La liceu era singurul român din clasă și cel mai bun la invațătură. Studiază apoi chimia la Școala Politehnică din Budapesta, dar după un accident de laborator abandonează cursurile. Urmează cursurile de biochime și silvicultură de la Academia din Schemnitz și apoi științele naturii la Universitatea din Budapesta.

Alege să devina inginer silvic și în 1886 este promovat ca șef de ocol în regiunea Slovaciei. În 1892, prim ministrul Petre Carp îi propune să vină în România și să conducă ocolul silvic Rădești, denumit ulterior Mihăești.

Iuliu Moldovan a creat in 1895, la Mihăești, primul ocol silvic de nivelul celor din Europa, decretat de Carol I ca ocol silvic model. Tot la Mihăești a creat un parc dendrologic, care va fi singura stațiune experimentală din România până în 1942, folosită deopotrivă de specialiști și de studenți. În parcul dendrologic Mihăești a făcut experiențe «in situ», direct în pădure, arătând silvicultorilor români care sunt speciile exotice care pot forma cultura în masiv pentru subzona pădurilor de gorun cu alte foioase: nucul negru, stejarul roșu american, frasinul american, etc. De asemenea a demonstrat șansele mici de succes ale culturii pinului scoțian în această zonă.

În parcul dendrologic de la Dofteana, Bacău, creat de Iuliu Moldovan în 1910, a experimentat cultura exoticelor după reguli și principii ale arhitecturii peisagistice.

Iuliu Moldovan a reușit sa demonstreze, pentru prima oară în România, că în stepa Dobrogei pot fi create păduri durabile, chiar păduri de stejar. Soluțiile date, bazate pe temeinice cunostințe de ecologie, rămân valabile și astăzi.

În 1892 – 1900, pe când era profesor la Școala Superioară de Silvicultură de la Brănești, a creat un manual de silvicultură de 5000 de pagini, care era modern pentru acea epocă.

În 1922-23, ca senator de Arad, împreună cu profesorul N. G. Popovici, a sprijinit înființarea Facultății de Silvicultură la Școala Politehnică din București.

La încheierea Primului Război Mondial, a fost unul dintre reprezentanții României la Conferința de Pace de la Paris . Ca șef al Direcției Silvice a Consiliului Dirigent al Ardealului, a contribuit la integrarea Transilvaniei în structurile României.

In 1902-1903, în calitate de consilier al Casei Grădinilor Publice ale Capitalei, a contribuit la refacerea și dezvoltarea unor parcuri bucureștene, cum ar fi Parcul Carol.

Nicolae Ghica-Comănești

Nicolae Ghica-Comănești (1875, Comănești — 1921, București) a fost un explorator și om politic român. A fost fiul lui Dimitrie Ghica-Comănești, magistrat și deputat, și al soției acestuia, Zoe Ghica, născută Lahovary.

A făcut studii de drept la Lausanne și Geneva, pe urmă atașat diplomatic la Paris, guvernator al Bancii Naționale a României, președinte al Fondului forestier și ministru în Guvernul Marghiloman. S-a sinucis, prin împușcare, din motive ramase neelucidate, ar fi fost vorba de un scandal la BNR, al cărui guvernator era, în urma căruia i s-ar fi cerut polițe, garantate personal, de 30 milioane lei. A fost tatăl a patru copii.

A fost un iubitor al naturii, protector al pădurilor naționale și vânător. Și-a însoțit tatăl în expediția din „țara somalilor” (1895—1896), dar a călătorit și singur. În 1899 a revăzut Africa, străbătând muntele Munții Atlas din Maroc, până la castelul Glahui, în marginea Deșertulului Sahara. În 1910 și 1911 a traversat de două ori Oceanul Atlantic, pentru vizite și vânătoare în Statele Unite ale Americii și Canada. În prima călătorie, după popasul din New York, a cercetat pădurile din statele New York, New Jersey, Pennsylvania, Maryland și Connecticut.

Din călătoriile sale dincolo de Atlantic a adus multe trofee de vânătoare, care, împăiate artistic la Rowland Ward din Londra, au ajuns cu bine în țară. Despre ele, pasionatul călător scria că se află în „stare bună și atârnă de ziduri la Comănești, aducându-mi mereu aminte de greutățile pe care le-am învins pentru a mi le procura”. N.G.C. n-a fost un simplu vânător. În Africa, în expediția intreprinsă împreună cu tatăl său, s-a manifestat ca un veritabil explorator, observator și cercetător al locurilor vizitate. Același lucru l-a făcut, de altfel, și în drumurile lui dincolo de Atlantic. A observat relieful, fauna și vegetația, a făcut însemnări despre fenomenele meteorologice întâlnite, despre atitudinea indienilor față de el, despre anumite fenomene naturale neobișnuite țării natale, despre valoarea pădurilor în economia S.U.A. și a Canadei. Cartea tipărită la Paris, Basel și Geneva, în care își comunică impresiile din călătoria africană, ca și notele memorialistice tipărite în limba română relevă un reporter care știe să se exprime cu ușurință reușind să selecteze faptele esențiale din multitudinea aspectelor ce i s-au arătat privirilor pe drumurile mapamondului — atâtea dintre ele nemaicălcate înainte de alți români.

Scarlat Longhin

N. 1899 – D. 1979

general și medic dermatovenerolog român, membru corespondent al Academiei Române

Fost profesor la Universitatea din București. Cercetările sale cuprind diferite domenii ale dermatovenerologiei, în care a adus contribuții importante, de exemplu tratamentul biologic al dermatomicozelor. Avea gradul de general-locotenent în 1970.
A fost decorat în 8 aprilie 1970 cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră”.

Ultima actualizare: 12:19 | 23.11.2022

Sari la conținut