CUVANT INAINTE

Monografia comunei Dofteana s-a realizat cu prilejul împlinirii a 570 de ani de la prima atestare documentara a localitatii. Am încercat sa abordam acest subiect fara pretentia de a-l epuiza, lasând loc si altor puncte de vedere pe aceasta tema.
Apoi ne-am gândit sa prezentam evenimentele care au avut loc pe plan local, în contextul celor desfasurate la nivel national.
De asemenea am încercat sa punem accent pe recuperarea trecutului istoric si socio- cultural, pe impunerea imaginii personalitatilor nascute, formate sau care si-au lasat amprenta asupra existentei pe aceste meleaguri.
Consideram ca o buna parte din energia noastra vine din trecut, de la stramosii pe care merita sa-i pretuim.
Localitatea Dofteana, binecuvântata de dumnezeu este o vatra, un leagan al copilariei, un climat, o stare perpetua de munca si întelegere. Existenta noastra nu este întâmplatoare, de aceea fiecare trebuie sa-si asume rolul personal într-o lume ce poate fi mai dreapta si mai buna prin faptuiri argumentate si cu suflarea culturii.